McClaren și-a stabilit obiectivele!** Prima declarație a antrenorului după instalarea pe banca lui Twente

McClaren și-a stabilit obiectivele!** Prima declarație a antrenorului după instalarea pe banca lui Twente
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul Steve McClaren, care a revenit în această săptămână pe banca tehnică a formației Twente Enschede, adversara Stelei în Liga Europa, a declarat, vineri, că știe exact ce direcție trebuie să urmeze echipa și cu siguranță elevii săi se vor lupta pentru titlu în Olanda, informează uefa.com.

„Știm exact ce direcție vrem să urmăm. Cu siguranță Twente se luptă pentru titlu. Ne numărăm printre cele cinci echipe favorite, Abia aștept să încep să lucrez cu echipa, în stagiul de pregătire din Gran Canaria”, a afirmat Steve McClaren.

Tehnicianul a precizat că este extrem de fericit pentru primirea călduroasă de care a avut parte la Twente. „A fost o decizie ușoară să mă întorc. Am trei motive principale pentru revenire. Clubul este condus excelent de președintele Joop Munsterman, are o viziune bună, este în creștere. Data trecută am avut nevoie de jumătate de an pentru a mă obișnui la club și a mă adapta, iar acum totul va fi mult mai rapid. În al doilea rând, echipa este perfect echilibrată. Are și jucători experimentați, ca Sander Boschker, Wout Brama și Peter Wisgerhof. Iar în al treilea rând, fanii sunt extraordinari. Atmosfera pe stadion este unică”, a spus McClaren, care a antrenat echipa Twente și în perioada 2008-2010, iar acum a semnat un contract pe doi ani și jumătate.

McClaren îl înlocuiește la conducerea tehnică pe Co Adriaanse, la care gruparea olandeză a renunțat în urma neînțelegerilor cu acesta și a rezultatelor slabe de la finalul anului trecut, când Twente a pierdut ultimele trei meciuri din 2011 (câte unul în Liga Europa, campionat și Cupa Olandei).

Steve McClaren, în vârstă de 50 de ani, s-a aflat pe banca tehnică a formației Middlesbrough în sezonul 2005-2006, atunci când formația engleză a eliminat Steaua București în semifinalele Cupei UEFA.

Steaua va întâlni echipa Twente Enschede în 16-imile de finală ale Ligii Europa, prima partidă urmând să aibă loc la 16 februarie, în România, în timp ce returul e programat o săptămână mai târziu în Olanda.

La finalul turului, Twente Enschede ocupă locul trei în campionatul Olandei, cu 33 de puncte, la cinci puncte în urma liderului AZ’67 Alkmaar.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×